Banner

Concert "Patrice" in Romania


De miercuri în două luni, Patrice, germanul care face muzică reggae de aproape zece ani, va concerta la Bucureşti.
Începând de mâine, biletele pentru concertul lui Patrice, organizat de compania Event şi Jiji Event, se vor putea cumpăra cu 75 de lei de pe www.ticketpoint.ro şi din reţeaua magazinelor Diverta. Evenimentul va avea loc pe 23 iunie, la Arenele Romane, unde, de la ora 20.30, va începe o sesiune de reggae.

Patrice sau, în formulă completă, Patrice Bart-Williams - cu rădăcini africane, tatăl său fiind din Sierra Leone - s-a născut în Germania, unde locuieşte şi face muzică de la vârsta de 12 ani, când şi-a compus primele cântece. Backgroundul muzical al copilăriei, dominat de doi Bob - Marley şi Dylan -, a fost reciclat, ca influenţe, în muzica tuturor grupurilor din care Patrice a făcut parte, din repertoriul cărora nu au lipsit niciodată reggae-ul şi folkul.
După numeroase proiecte “între prieteni” a intrat în plin în industria muzicală serioasă. Primul EP, “Lions”, i-a apărut în 1999, pentru ca mai apoi casa de discuri Sony să-l includă în portofoliul său de artişti, producându-i primul LP, “Ancient Spirit”, lansat în 2000. Trei ani mai târziu, Patrice a colaborat cu Silly Walks Movement, un grup german de asemenea “practicant” de reggae, alături de care a realizat discul “Silly Walks Meets Patrice”. Cel mai recent album de studio al său este “Free Patri-Ation”, pe care urmează să-l lanseze pe 23 mai şi pe care îl va promova printr-un turneu. Muzica lui Patrice a avut şi încă are parte de popularitate în Europa, dat fiind că piesele sale merg atât pe linia reggae-ului, pe care nu poţi să nu dansezi, dar şi pe cea a ritmurilor mai lente, melancolice, încadrabile într-una dintre categoriile care nu vor dispărea prea curând, baladele. “Up in My Room”, “Everyday Good” sau “Soulstorm” se numără printre hiturile aproape virale, pe care nu ai cum să nu le ştii dacă ai mers pe la terase verile trecute sau dacă ai stat pur şi simplu pe plajă la Vama Veche. Reggae-ul lui Patrice este unul mai lejer, europenizat, care preia, totuşi, teme clasice din registrul acestui stil, cum ar fi spiritualitatea şi lupta pentru libertatea de expresie(sursa : ziarul Cotidianul)

Niciun comentariu: